Alin Toșca a avut o evoluție solidă în victoria obținută de Betis cu 1-0 pe terenul celor de la Celta Vigo. Internaționalul român a fost integralist și a fost printre cei mai buni jucători ai lui Betis Sevilla.
Fostul fundaș al FCSB-ului a reușit să se impună ca titular în echipa lui Betis Sevilla. Fundașul de 25 de ani a fost titular și în meciul cu Celta Vigo și nu a dezamăgit. Pe site-ul whoscored.com, Toșca a primit o notă peste medie, 7.1. Din linia de apărare, doar Durmisi a primit punctaj mai bun, 8.6, însă fundaș stânga a fost omul meciului.
Pe fază defensivă, Toșca a avut două tacklinguri, două intercepții și 7 deposedări – cele mai multe. A dat 53 de pase, cu o rată de reușită de 81.1%, printre cele mai mari. Toșca a încercat constant să-și lanseze colegii pe contraatac, astfel că a avut nu mai puțin de 14 pase lungi, al doilea din echipa lui Betis la acest capitol, după portarul Adan (25 de degajări).
Betis s-a impus cu 1-0 prin golul înscris de Brasanac, în minutul 54.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER