EXCLUSIV | „Am învățat foarte multe lucruri utile de la Ștefan Radu”. Un român trecut prin „curtea” lui Lazio îi face portretul fundașului devenit legendă pe Olimpico

Redactor:
Daniel Anghel
EXCLUSIV |
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ionuț Rus (19 ani), actualul portar al lui Turris Turnu Măgurele, liderul Ligii 2, a fost coleg cu Ștefan Radu (32 de ani) la Lazio, echipă la care a făcut junioratul.

Goalkeeper-ul convocat recent la naționala U21 a vorbit, într-un interviu acordat pentru ProSport, despre experiența sa la Lazio dar și despre relația cu fostul fundaș al lui Dinamo: „Da, vorbeam destul de des, având în vedere că în dese rânduri mă antrenam alături de el la echipa mare. Ștefan Radu e un sportiv și un om deosebit, de la care am învățat multe lucruri utile în cariera unui profesionist”, a spus Rus, pentru ProSport.

Radu a fost integralist în primele două meciuri ale lui Lazio din noul sezon: cu Sampdoria, 3-0, dar și în „Derby della Capitale” cu AS Roma, încheiat cu scorul de 1-1. Fundașul român a fost avertizat cu un cartonaș galben în meciul de pe Olimpico.

Radu a adunat 348 de jocuri în tricoul lui Lazio. În cele 11 sezoane petrecute în „Cetatea Eternă”, Ștefan Radu a ajuns pe locul 4 în clasamentul jucătorilor cu cele mai multe apariții din istoria clubului. Lider este Giuseppe Favalli, cu 401 meciuri. Șapte goluri și 18 pase decisive a bifat Ștefan Radu în cele 348 de partide jucate pentru Lazio Roma. În ultimele sezoane, fundașul român a fost unul dintre căpitanii echipei. Acesta a evoluat ultima oară pentru echipa națională a României în 2013, într-un meci cu Ungaria, din cadrul preliminariilor pentru Campionatul Mondial din Brazilia, scor 2-2.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Botoșani: Artefact mai vechi decât piramidele egiptene, descoperit de un jandarm
Botoșani: Artefact mai vechi decât piramidele egiptene, descoperit de un jandarm
Meteorologii EaseWeather au modificat prognoza! Urmează fenomene meteo extreme în aceste zone
Meteorologii EaseWeather au modificat prognoza! Urmează fenomene meteo extreme în aceste zone
Epidemie în România! Trei persoane au murit, iar alte 120 au ajuns la spital după ce au fost diagnosticate cu această boală
Epidemie în România! Trei persoane au murit, iar alte 120 au ajuns la spital după ce au fost diagnosticate cu…
Veste proastă pentru Andrei Rațiu! Anunțul făcut de spanioli despre transferul la Barcelona
Veste proastă pentru Andrei Rațiu! Anunțul făcut de spanioli despre transferul la Barcelona
"După meciul ăla s-a rupt relaţia noastră". Şumudică şi-a "executat" fotbalistul cu care a făcut performanţă: "L-a deranjat ce am…
Apariție răvășitoare a româncei care s-a căsătorit cu un milionar! S-a pozat fără inhibiții pe internet, fanii sunt în extaz
Apariție răvășitoare a româncei care s-a căsătorit cu un milionar! S-a pozat fără inhibiții pe internet, fanii sunt în extaz
Vestea MOMENTULUI! Corina Caciuc și Reghe, în culmea fericirii. Anamaria Prodan va fi furioasă!
Vestea MOMENTULUI! Corina Caciuc și Reghe, în culmea fericirii. Anamaria Prodan va fi furioasă!
BANCUL ZILEI. - Care e poziţia preferată a soţiei tale? Bulă: - Cărăbuş!
BANCUL ZILEI. - Care e poziţia preferată a soţiei tale? Bulă: - Cărăbuş!
"Bărbaţii nevinovaţi nu fug". Fraţii Tate s-au întors azi noapte în România. Cei doi milionari au chemat jurnaliştii la vila lor din Pipera
Descoperire arheologică MAJORĂ la o veche mină egipteană
Descoperire arheologică MAJORĂ la o veche mină egipteană
Ce a putut face Adrian Ilie, când a aflat de pasiunea fiicei lui: Nu m-a luat în serios, dar…
Ce a putut face Adrian Ilie, când a aflat de pasiunea fiicei lui: Nu m-a luat în serios, dar…
Cezar Ionașcu a fost cu presupusa amantă în vacanță! Ce au făcut cei doi în timp ce Oksana era plecată de acasă
Cezar Ionașcu a fost cu presupusa amantă în vacanță! Ce au făcut cei doi în timp ce Oksana era plecată…
Cea mai mare actriță ne-a părăsit. A fost cea mai bună, dar boala a răpus-o: Trecem printr-o mare suferință
Cea mai mare actriță ne-a părăsit. A fost cea mai bună, dar boala a răpus-o: Trecem printr-o mare suferință
O mireasă a luat foc în timpul ședinței foto. A ajuns la spital cu răni grave - VIDEO
O mireasă a luat foc în timpul ședinței foto. A ajuns la spital cu răni grave - VIDEO
Doliu la Hollywood! A murit actorul pe care l-ai văzut în cele mai iubite seriale: Doctor House, Beverly Hills 90210, Tânăr și neliniștit
Doliu la Hollywood! A murit actorul pe care l-ai văzut în cele mai iubite seriale: Doctor House, Beverly Hills 90210,…
VIDEO: Death Stranding 2: On The Beach a primit data de lansare! Ce bonusuri aduc edițiile speciale ale jocului
VIDEO: Death Stranding 2: On The Beach a primit data de lansare! Ce bonusuri aduc edițiile speciale ale jocului
2025: La câți KM se schimbă distribuția? În ce situație ești obligat să faci reomologare RAR
2025: La câți KM se schimbă distribuția? În ce situație ești obligat să faci reomologare RAR
Cătălin Botezatu, nevoit să repete analizele din cauza cancerului. Designerul merge în Turcia special pentru asta
Cătălin Botezatu, nevoit să repete analizele din cauza cancerului. Designerul merge în Turcia special pentru asta
×