EXCLUSIV | Florin Niță în Spania? Fostul portar de la FCSB ar putea face un nou pas după transferul la Sparta Praga

Transferul lui Florin Niță la Sparta Praga a surprins lumea fotbalului românesc, venind de nicăieri, dar omul care l-a ajutat pe fostul portar al FCSB-ului să ajungă în echipa națională crede că jucătorul poate ajunge mai sus de atât. Florin Tene, fost antrenor de portari la vicecampioana României, consideră că Niță poate face pasul spre un campionat mai puternic decât cel al Cehiei, cum ar fi de exemplu Primera Division.

„Cred că ar putea face pasul spre un campionat și mai important dacă va avea evoluții constante. Cred că cel mai bine i se potrivește campionatul Spaniei. E un portar de statură medie, precum Iker Casillas, are un echilibru foarte bun. Când am venit la Steaua, era al patrulea portar. Eu spuneam că va ajunge departe, iar lumea îmi spunea că sunt „nebun”. Între timp a ajuns numărul unu la Steaua și unul dintre portarii echipei naționale”, a spus Florin Tene, într-un interviu acordat pentru ProSport.

 

Publicat: 09 04. 2018, 14:54
Actualizat: 09 04. 2018, 14:55