EXCLUSIV | Refuzat de Poli Iași, bun în prima ligă din Austria! Un fost jucător al Politehnicii Iași, la un pas să devină rival cu Andrei Ivan, după ce i-a spus „pas” lui Mititelu

Clubul Politehnica Iași și-a făcut un prost obicei în ultimii ani din a pierde mult prea ușor tineri talentați. Și gratis! Un ultim exemplu este mijlocașul stânga Robert Gabriel Asăvoaei, un fost junior al echipei, în vârstă de 19 ani. În vara anului trecut, Poli a renunțat fără nicio pretenție financiară la jucătorul care abia debutase în Liga I.

Asăvoaei a plecat liber la Știința Miroslava, în liga secundă, iar acum tânărul mijlocaș este la un pas de transferul carierei. Jucătorul a ajuns în curtea echipei de primă ligă austriacă SKN St. Poelten (locul 2 după 5 etape, cu 11 puncte, cu trei mai multe decât Rapid Viena, echipa care a învins FCSB în play-off-ul Europa League) și are șanse mari să semneze cu gruparea de prim eșalon.

„Aseară am ajuns în Austria și astăzi am făcut primul antrenament cu echipa. Am ajuns aici prin impresarul meu, care a primit o invitație pe numele meu de la clubul St. Poelten. Au spus că vor să mă vadă la antrenamente”, a declarat pentru ProSport Robert Asăvoaei. Înainte de a ajunge în Austria, fostul mijlocaș al Politehnicii a fost la un pas să semneze cu FCU Craiova, gruparea patronată de Adrian Mititelu. „Au fost niște probleme la semnarea contractului și a căzut totul. Acum îmi doresc să rămân aici, pentru că ar fi un pas foarte important în cariera mea, am șansa să joc în fotbalul mare. Sper ca în câteva zile să fie totul OK și să semnez contractul cu echipa. Am întâlnit aici un colectiv foarte bun, care mă ajută să mă integrez cât mai bine și cât mai repede. Șansele să semnez cu ei sunt mari, deoarece ei și-au arătat interesul față de mine. Nu știu dacă ne vom bate pentru cupele europene, pentru că sunt echipe cu un buget mult mai mare și care au un nume mare în fotbalul austriac. Mă refer la Austria Viena sau Rapid Viena, echipe foarte puternice. Dar totul este posibil. Avem un lot tânăr și se pot face lucruri frumoase”, a completat mijlocașul care va împlini 20 de ani în luna octombrie.

Echipa lui St. Poelten s-a salvat de la retrogradare în sezonul trecut, dar are un start de sezon excelent. După cinci etape, echipa se află pe locul 2 în „Tipico Bundesliga”, cu 11 puncte acumulate după 3 victorii și 2 remize. Poli a renunțat fără nicio pretenție la jucător

Asăvoaei, un tânăr de perspectivă al fotbalului ieșean, regretă că s-a despărțit de clubul la care a făcut junioratul.

„Cei de la Poli au renunțat la mine definitiv, după venirea din cantonamentul de la Tiraspol, anul trecut. Nu m-au mai dorit în Copou, mi s-a spus că nu se mai bazează pe mine. Îmi pare rău, pentru că am jucat pentru Politehnica în toți anii de juniorat, am debutat în liga I cu Poli Iași și aș fi vrut să joc în continuare pentru clubul meu. Am fost nevoit să plec la Miroslava în sezonul trecut, după care am plecat, pentru că am vrut să fac un pas înainte”, a mai spus Asăvoaei.

A debutat în Liga sub comanda lui Eugen Neagoe, la Tg. Mureș, în ultimul meci al sezonului 2016-2017

Robert Gabriel Asăvoaei a debutat în Liga I la 18 ani, în tricoul echipei din Copou, într-un meci din deplasare cu ASA Tg. Mureș. Se întâmpla în luna iunie a anului trecut, în ultimul meci al sezonului 2016-2017, când CSM Poli remiza pe terenul lui ASA, scor 1-1, la ultimul meci al lui Eugen Neagoe pe banca tehnică. Interesant este că unicul gol al Iașiului a fost marcat atunci de un alt tânăr de perspectivă, Sabin Moldovan, pe care Flavius Stoican nu l-a păstrat în lot în ultimele două sezoane.

În partida de la Tg. Mureș, Asăvoaei a intrat în teren în minutul 55, în locul lui Ionuț Panțîru, iar la final declara pentru „ProSport că va înrăma tricoul cu care a debutat în Liga I. „La început intrat pe teren au trecut. A fost bine. Știam că voi juca, mi-a spus domnul antrenor. M-au încurajat cu toții, și colegii, și antrenorii. Cu puțin noroc, puteam să și înscriu. Domnul antrenor m-a felicitat după joc. Chiar dacă am ratat o ocazie bună, mi-a spus să nu fiu supărat, că am viitorul în față. Și colegii mi-au spus înainte de meci să nu am emoții și să joc cu încredere. După meci m-au sunat părinții, familia, prietenii, m-au felicitat cu toții pentru debut și pentru joc. Voi face un tablou cu tricoul acesta, iar al doilea va fi cu tricoul în care voi marca primul gol în Liga 1″, a declarat Robert Asăvoaei după meci.

Publicat: 28 08. 2018, 08:31
Actualizat: 28 08. 2018, 08:32