Explicația pentru absența lui Ianis din echipa mare a Fiorentinei. Ce a făcut fiul „Regelui” în vară, când șefii i-au propus o alternativă: „O greșeală!”

După o perioadă de pregătire în care a impresionat și a fost lăudat de multe voci din fotbalul italian, pentru Ianis Hagi (18 ani) ar fi trebuit să urmeze, teoretic, un pas înainte în acest sezon, dar lucrurile nu merg conform așteptărilor, iar fiul Regelui nu a mai fost inclus în lotul formației mari pentru ultimele două meciuri din Serie A. Absența lui Hagi Jr. a fost explicată de Luca Calamai, jurnalist Gazzetta dello Sport.

Apt din punct de vedere fizic, Ianis nu parte din planurile lui Stefano Pioli, iar Calamai susține că tehnicianul de pe Artemio Franchi nu-l consideră pe român o soluție și dezvăluie că șefii Fiorentinei au vrut să-l împrumute pe tânărul mijlocaș ofensiv în această vară, dar Ianis a refuzat ideea și a preferat să se lupte pentru un loc de titular: „Ianis Hagi nu e pregătit să joace. Pantaleo Corvino (n. red – directorul Fiorentinei) a vrut să-l împrumute în această vară, dar Ianis a dorit să rămână la echipă. O greșeală”, a explicat Calamai, pentru Viola News.

Cumpărat de Fiorentina de la Viitorul, în vara anului trecut, pentru două milioane de euro, Ianis a prins doar două meciuri în tricoul echipei mari a Fiorentinei.
 

Publicat: 21 09. 2017, 16:44
Actualizat: 21 09. 2017, 16:53