Fanii l-au ovaționat minute în șir. Prima reacție a lui Pantilimon după ce a devenit eroul echipei sale împotriva lui Arsenal

Românul Costel Pantilimon (28 de ani) a fost desemnat de presa engleză omul meciului cu Arsenal-Sunderland 0-0, jucat miercuri, în Premier League. Portarul oaspeților a fost notat cu 8, cea mai mare notă primită de vreun jucător în această partidă.

Pantilimon a fost cel mai aplaudat jucător de fanii lui Sunderland care au făcut deplasarea pe „Emirates”, iar goalkeeperul s-a arătat entuziasmat de faptul că a fost decisiv în partida care a permis echipei sale să joace și sezonul viitor în Premier League.

„Este o zi foarte fericită pentru mine deoarece am avut nevoie de un rezultat bun pe care l-am obținut în această seară (n.r. – aseară) și ne bucurăm cu toții. Am demonstrat că suntem o echipă bună și ne putem apăra, mai ales într-un asemenea meci împotriva uneia dintre cele mai bune echipe din Anglia. Fiecare paradă pe care am avut-o am făcut-o pentru echipa mea. Acesta este rolul meu. Fotbalul înseamnă muncă de echipă și sunt fericit că pot evolua alături de acești jucători minunați și că fac parte din această echipă minunată”, a spus Pantilimon la finalul partidei.

Sunderland, cu portarul Costel Pantilimon integralist, a terminat la egalitate, miercuri, în deplasare, scor 0-0, cu formația Arsenal Londra, într-un meci restant din etapa a 33-a a campionatului englez. Cu acest rezultat, Sunderland s-a salvat matematic de la retrogradare deoarece, înaintea ultimei etape (a 38-a), ocupă locul 15, cu 38 de puncte, 4 mai multe decât Hull, formația aflată pe 18, primul loc care duce în liga secundă.

Publicat: 21 05. 2015, 09:29
Actualizat: 21 05. 2015, 09:30