Fatih Terim, nemulțumit după o reacție a lui Alex Cicâldău în Beșiktaș – Galatasaray: „Nu trebuia să îl lase!” Ce l-a deranjat pe antrenor
Alexandru Cicâldău, mijlocașul în vârstă de 24 de ani al lui Galatasaray, a marcat un gol în derby-ul cu Beșiktaș, însă putea face „dubla” dacă nu ar fi fost „amabil”, așa cum l-a caracterizat antrenorul Fatih Terim.
Beșiktaș și Galatasaray s-au întâlnit luni seară în cadrul etapei a zecea din prima ligă a Turciei, iar gazdele au învins cu scorul de 2-1, după golurile marcate de către Larin, în minutele 39, respectiv 64.
Pentru Galatasaray a marcat un gol superb Alex Cicâldău în minutul 35, iar echipa lui Fatih Terim a ratat un penalty, în minutul 81, prin Mostafa Mohamed.
Fatih Terim a reacționat după ce Alex Cicâldău a renunțat să bată un penalty în Beșiktaș – Galatasaray
După această partidă, antrenorul Fatih Terim a explicat că Alex Cicâldău trebuia să execute acea lovitură de la 11 metri, însă Mostafa a luat mingea și a ținut să bată el.
Acesta a ratat și Fatih Terim i-a reproșat lui Alex Cicâldău că l-a lăsat pe coechipierul său să execute, deși el era cel desemnat.
„Cicâldău este cel care execută penalty-urile la echipa noastră. Mostafa a luat mingea și a zis: «Eu bat!». Ar fi trebuit să îi lase pe Cicâldău să execute.
Sigur, nici Cicâldău nu trebuia să îl lase pe el. Ar fi trebuit să-i zică: «Eu sunt cel desemnat să execut, eu trag». Nu spun că a greșit, a dat dovadă de amabilitate”, a spus Fatih Terim, potrivit site-ului turc Fanatik.
- 3 goluri în 9 meciuri a reușit Alex Cicâldău, în actuala ediție a primei ligi din Turcia.
- 3 meciuri a jucat Alex Cicâldău pentru Galatasaray în grupele Europa League.
- 9 milioane de euro este cota de piață a lui Alex Cicâldău, potrivit Transfermarkt.
- 6.5 milioane de euro a plătit Galatasaray către Universitatea Craiova în schimbul lui Alex Cicâldău, în vara acestui an.