Fiorentina joacă „alba-neagra” cu Mutu

Agentul lui Adrian Mutu, Alessandro Moggi, a ținut să precizeze încă o dată că jucătorul său va rămâne și în sezonul viitor la Florența.

„Mutu va face parte cu siguranță din echipa Fiorentinei, a declarat acest lucru chiar și el. Clubul i-a propus o mărire a contractului atât ca valoare, cât și ca timp. Apreciem acest efort și așteptăm acum ca jucătorul să se întoarcă din vacanță. Fiorentina știe foarte bine că Mutu este un fotbalist important, care a demonstrat un atașament profund pentru tricoul Viola”, a declarat Moggi.

Totuși, pentru a acoperi o eventuală plecare a lui Mutu, clubul toscan s-a înțeles ieri cu Jefferson Andrade Siqueira „Jeffe”, în vârstă de 20 de ani, venit liber de contract de la Parana. Sud-americanul evoluează tot pe partea stângă a atacului, dar poate fi folosit și pe postul de mijlocaș ofensiv. „Jeffe“ este al treilea atacant transferat în această vară de Fiorentina, după Alberto Gilardino și Stefan Jovetic. „Am cheltuit mult și trebuie să ne redresăm cumva din punct de vedere financiar. Ne așezăm la masa tratativelor dacă primim o ofertă bună, indiferent despre ce jucător e vorba”, a declarat Pantaleo Corvino, directorul sportiv al Fiorentinei.

„Mutu nu e indispensabil”
Noul jucător al Violei, Alessandro Potenza, nu crede că Mutu este un jucător de bază pentru trupa de pe „Artemio Franchi”. „Adrian este putenic, dar nu indispensabil. De neînlocuit e Donadel. Însă clar Mutu este un jucător deosebit și e mai bine să îl ai decât să nu îl ai în echipă”, a spus Potenza.

Mutu nu este unul dintre acei campioni care se antrenează când vor, este un campion adevărat și a dat mereu totul la antrenamente
Alessandro Potenza fundaș Fiorentina


18 milioane de euro este dispusă AS Roma să scoată din buget pentru achiziționarea lui Mutu

Publicat: 07 07. 2008, 22:53