Florin Andone a CEDAT după ultima înfrângere a echipei sale: „Să meargă în liga a 4-a sau a 5-a, pentru că, aici, nu poți juca așa”. Ce l-a supărat
Cordoba a pierdut pe terenul lui Real Oviedo, scor 0-1, iar promovarea în Primera Division pare din ce în ce mai departe de echipa lui Florin Andone.
Atacantul român s-a plâns la finalul meciului de jocul foarte dur al adversarilor, care au terminat meciul în 10 oameni, după ce Verdes a fost eliminat în minutul 51. Nervos, vârful naționalei le-a transmis asturienilor să meargă în liga a 5-a: „Nu se opreau din a mă lovi. Tot meciul au încercat să mă faulteze, să-mi facă rău, să mă oprească și, la final, s-a văzut, unul din ei a fost suspendat, pentru că nu se poate juca așa la acest nivel. Să meargă în liga a 4-a sau în liga a 5-a, pentru că, aici, nu poți juca așa”, a spus Andone la finalul meciului.
În urma insuccesului, Cordoba a ajuns pe locul al zecelea în Segunda, cu 52 de puncte. Echipa lui Andone e la trei puncte de locul al șaselea, ultimul care asigură prezența în play-off-ul pentru promovare.