Atacantul Florin Andone a fost integralist pentru Deportivo La Coruna în înfrângerea de pe teren propriu cu Deportivo Alaves, scor 0-1 (0-0), sâmbătă, în etapa a 23-a din campionatul Spaniei.
Mijlocașul Manu Garcia a înscris singurul gol al partidei, în minutul 68, din penalty. Florin Andone, în vârstă de 23 de ani, nu s-a remarcat cu nicio acțiune periculoasă la poarta oaspeților.
Deportivo La Coruna are o serie de șase meciuri fără victorie în campionat (trei remize și trei înfrângeri) și a coborît pe poziția a 16-a, cu 19 puncte, la trei puncte de zona retrogradării. În schimb, Alaves se află pe locul al 11-lea, cu 30 de puncte.
Florin Andone rămâne cel mai bun marcator pentru Deportivo în acest sezon, cu 7 goluri și 2 pase de gol, în 23 de apariții.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER