Florin Andone, anunț despre transfer: „Eram 100% sigur că voi ajunge la ei!”
Florin Andone (24 de ani) a debutat în forță în 2018, cu trei goluri în primele patru meciuri oficiale în care a jucat, iar zvonurile privind transferul său în Premier League, la Brighton, au redevenit de actualitate.
Vârful echipei naționale a fost la un pas de echipa britanică în două rânduri. Mai întâi în vara lui 2017, când Brighton a pus pe masă aproape 20 de milioane de euro, iar apoi în această iarnă, când englezii au revenit cu o ofertă mult mai mică, de 11 milioane de euro. De fiecare dată, însă, deși nu trecea printr-o formă excelentă, președintele lui Depor, Tino Fernandez, s-a opus mutării, clubul galician cerând 30 de milioane de euro, adică exact clauza de reziliere trecută în contractul lui Andone.
Vorbind despre posibiltiatea de a pleca de pe Riazor, Andone a dat asigurări că va rămâne la Depor cel puțin până la vară și i-a mulțumit lui Fernandez pentru sprijinul acordat: „Brighton este interesată încă din vară, am fost în contact permanent de atunci prin intermediul agenților. Clubul era foarte dornic să mă transfere în vară, eram 100% sigur că voi ajunge la ei, dar la Deportivo a fost tot timpul o persoană care a avut mare încredere în mine, președintele, care a refuzat ofertele”, a spus atacantul.