Florin Bejan și glumele colegilor de dinainte de România – Polonia: „Cam aroganți! Dacă batem, fac eu ceva prin vestiar”. Fostul mijlocaș de la Steaua și ASA a rămas cu un gust amar la Cracovia

Florin Bejan (25 de ani) a fost aproape de a cuceri titlul de campion al României cu ASA Târgu Mureș, în 2015, într-o luptă „umăr la umăr”  cu Steaua, antrenată în acea perioadă de Costel Gâlcă, dar a fost nevoit să se mulțumească doar cu titlul de vicecampion al României. Timp de aproape două sezoane a fost unul dintre cei mai buni componenți ai echipei, dar avea să plece în 2016, după câteva neînțelegeri cu oficialii echipei. Bejan pleca în Polonia, la MSK Cracovia, unde credea că va trece la un alt nivel în cariera sa fotbalistică, dar după câteva evoluții bune antrenorul a hotărât, inexplicabil, să nu-l mai bage în lot. 

Pro Sport a luat legătura cu fostul fundaș de la Steaua, Viitorul și ASA Târgu Mureș, iar de la Bejan am aflat despre problemele pe care le întâmpină la Cracovia și am prefațat meciul de vineri, de pe Arena Națională, dintre România și Polonia.


„Sunt cam aroganți. De asta m-aș bucura să câștigăm”

Cum decurg lucrurile la Cracovia?
Mna… Nu prea bine. În ultima perioadă eu nu am mai jucat. Nu știu ce s-a întâmplat. Antrenorul nu prea mă mai vrea. Nu prea îmi dau seama, pentru că eu am jucat foarte bine anul trecut, când am venit aici, și toată lumea se miră de ce s-a întâmplat. Chiar nu mi-a dat nicio explicație și în iarnă aș vrea să găsesc o soluție să plec de aici, măcar împrumut sau să reziliez. Vreau să joc, am 25 de ani”.

Ai fi dispus să te întorci în Liga 1?
Da, mă gândesc să mă întorc în Liga 1, măcar pentru șase luni. Să văd ce rezolv cu ăștia, dacă mă lasă să plec. La iarnă o să discut, cu ei, cu impresarul. La ASA Târgu Mureș nu m-aș mai întoarce nici acum, când sunt în Liga 1, pentru că am plecat cu niște probleme de acolo. Și-au cam bătut joc de mine pe românește.

Florin, tu simți cel mai bine atmosfera din tabăra adversă. Cum văd polonezii meciul de mâine?
Ei sunt foarte încrezători că ne vor bate. Se gândesc doar la trei puncte cu noi. Așa văd eu. Cam aroganți. Au și motive, dacă ne uităm cum au terminat EURO și la ce probleme avem și noi… Tocmai de asta m-aș bucura să câștigăm.

Cum intri în vestiar dacă batem cu 2-0 sau 3-0?
(râde) Chiar nu știu, nu m-am gândit la asta, dar îți dai seama că fac eu ceva. O să fac eu niște glume prin vestiar.

Până atunci, colegii polonezi te tachinează? Îți zic că ne bat rău?
Da, da. Mai fac glume, dar mna… Eu aștept meciul și m-aș bucura să câștigăm. Cei din oraș sunt foarte înfocați, e atmosferă.

Nu știu exact câți suporteri vin, dar va fi atmosferă. Știu ce au făcut prin Franța, la Campionatul European, dar sper să nu se repete. Nu știu dacă avem ceva de împărțit cu cei din Polonia, sper să fie totul ok, să nu fie probleme.


„Oirunde mergi vezi numai Lewandowski”

Florin, ce emoții îți trezește meciul de mâine? Ce crezi că se va întâmpla?
Hmm, sincer eu văd… un egal. Totuși, tind și sper să câștigăm.

Care sunt cei mai populari fotbaliști români, în actvitate, pe care-i știu polonezii?
Toți au auzit de Stanciu și de Chiricheș. Și de Tătărușanu.

Dar ei sunt înnebuniți după Lewandowski. Oriunde mergi prin oraș dai numai de afișe cu Lewandowski, în sus și jos. Din umbra lui Lewa vine Milik, iar ei îi prevăd un viitor mare. Dar eu zic că scoatem un rezultat bun și ne calificăm.

Atunci mergem la amicalul, de marți, din Rusia, să ne obișnuim cu atmosfera pentru 2018?
(Râde) Da, cred că de asta a și fost plănuit amicalul ăsta. În plus, este un examen bun pentru fotbaliștii din națională.

Publicat: 11 11. 2016, 08:12
Actualizat: 11 11. 2016, 08:32