Florin Cernat are oferte din Turcia, Rusia și Emirate
După opt ani petrecuți la Dinamo Kiev, întrerupți de un scurt intermezzo la Split, Cernat a declarat că nu vrea să își mai prelungească înțelegerea cu ucrainenii.
„Sunt de opt sezoane la Kiev și cred că a sosit momentul unei schimbări. Știu că sunt în vizorul unor formații din Turcia, Rusia și Emiratele Arabe Unite, însă mai multe voi ști la vară, când voi decide încotro s-o apuc”, s-a confesat Cernat. Mijlocașul în vârstă de 28 de ani a mai dezvăluit și faptul că vara trecută a fost foarte aproape de o revenire la echipa care l-a propulsat în fotbalul mare: „A fost cât pe ce să revin la Oțelul, dar în acest moment nu mai iau în calcul Liga I, indiferent de numele formației”.
Cernat spune că a suferit foarte mult în 2008 din cauza accidentării suferite pe
perioada cât a evoluat la Hajduk. „În ciuda acestui aspect, nu am renunțat la echipa națională, de acolo de unde, spre mirarea mea, lipsește prietenul și coechipierul meu, Tibi Ghioane”, a concluzionat Cernat.
"Nu se mai pune problema revenirii mele în campionatul intern. Nici la Oțelul și nici la altă echipă. Rămân în străinătate", Florin CERNAT, mijlocaș Dinamo Kiev