După o pauză de trei luni, cauzată de o dublă fractură de tibie și peroneu, Florin Cernat este ajutat de cei de la Steaua să se recupereze. Mijlocașul lui Karabukspor spune că abia așteaptă să reintre pe teren și să-și ajute echipa să termine cât mai sus în campionatul Turciei: „M-am accidentat în etapa a opta, acum mă simt bine, sper să fie bine și după accidentarea asta”.
Românul abia așteaptă duelul cu Stancu, Zapata și Culio, în tur Karabuk reușind o victorie surprinzătoare în fața Galatei. Cernat dorește să repete isprava: „O să ne întâlnim cu Galata, sper că la finalul meciului eu voi fi cel fericit”, spune mijlocașul, pentru www.prosport.ro
Cât despre o revenire în țară, acolo unde s-a speculat că este dorit de Steaua, Cernat susține că încă nu e momentul: „Nu se pune problema să mă întorc în țară, iar când o voi face, mă voi întoarce la Oțelul, este echipa mea de suflet. M-aș bucura enorm să ia titlul anul acesta”
Ascultă în player tot interviul cu Florin Cernat, acordat în exclusivitate pentru www.prosport.ro!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER