FOTO | Cariera lui Romeo Surdu nu poate ajunge mai jos de atât! Fostul stelist s-a „retras” dn fotbal cu ultimul contract semnat. Unde a ales să joace, la doar 33 de ani
Atacantul Romeo Surdu, în vârstă de 33 de ani, a semnat, vineri, un contract cu formația belgiană R.W.D. Molenbeek, aflată pe primul loc în clasamentul ligii a patra.
R.W.D. Molenbeek a anunțat înțelegerea prin intermediul unei postări pe contul oficial de Facebook: „Transfer de top! Un fost internațional român ni s-a alăturat pentru sprintul final. Are viteză, tehnică și simțul porții. Bine ai venit, Romeo! Va putea fi folosit începând cu 6 martie”.
Molenbeek este o echipă de tradiție în Belgia, a câștigat campionatul primei ligi în 1975 și a ajuns în semifinalele Cupei UEFA în 1977. În 2002, clubul a intrat în faliment. În 2003, mai mulți suporteri au creat o nouă echipă, iar în 2015 un grup de investitori belgieni au preluat clubul, cu denumirea RWDM 47, încercând să reinstaureze tradiția.
„Am semnat vineri cu RWDM 47. Este o echipă de tradiție în Belgia, care în acest moment este cu un pas în Liga a 3-a. Luna trecută ajunsesem la un acord cu cei de la FC Brașov, dar, după ce am bătut palma cei de acolo s-au sucit. Asta a fost situația, nu le port pică, ba dimpotrivă le urez din tot sufletul să promoveze în Liga 1. La începutul săptămânii trecute, am fost abordat de președintele celor de la R.W.D. Molenbeek, Thierry Dailly, care mi-a prezentat proiectul clubului, mi-a făcut o ofertă. Am acceptat imediat și sunt pregătit să revin cât mai repede pe gazon”, a spus Romeu Surdu pentru site-ul monitorulexpres.ro.
Romeo Surdu are selecții la echipa națională a României și a jucat de-a lungul carierei pentru FC Brașov, CFR Cluj, Steaua București, Rapid București, Apollon Limassol, Milsami Orhei. În prima parte a sezonului 2016-2017, atacantul a evoluat la ASA Târgu-Mureș, pentru care a reușit trei pase de gol în 13 meciuri.