FOTO** Gică Hagi a aterizat la Istanbul! Niciun fan n-a venit să-l aștepte la aeroport! „Am venit să fac treabă”

UPDATE
10.10:
Gică Hagi a aterizat acum câteva minute la
Istanbul, alături de Victor Becali, pentru a semna contractul cu
„Galata”. „Regele” n-a stârnit însă prea mult entuziasm. Doar 20 de
ziariști, din Turcia și România, l-au așteptat la aeroport, iar
fanii au lipsit de desăvârșire. Prin comparație, la primul mandat
ca antrenor la Galata, Hagi a fost așteptat la aeroport de 200 de
fani. Totuși, e posibil ca suporterii să-l întâmpine la
cantonamentul echipei, acolo unde va avea loc prezentarea oficială,
astăzi, de la 15.30

„Când au fost condițiile ușoare la Galatasaray? A fost
mereu greu… Pentru că Galatasaray este un club mare. La
Galatasaray treburile nu merg ușor. Când eram fotbalist nu am
obținut ușor succese la Galatasaray, la fel a fost și ca
antrenor… Pentru a obține succese trebuie să muncești. Vom munci.
Ne vom vedea de treabă. Eu am venit să fac treabă. La Galatasaray
erau treburi lăsate pe jumătate. Le vom finaliza. Vom arăta tuturor
că lotul este unul bun”
, a spus Hagi pentru cotidianul
turc Vatan, citat de MEDIAFAX


Hagi (foto) a acceptat ieri un scurt dialog telefonic cu
reporterii ProSport. O oră mai târziu, îl găseam din nou la biroul
său din București pentru încă un cuvânt spus cu greu, pentru că
Hagi vorbește de obicei doar în conferințe, iar azi are una foarte
importantă.

Gică, oficial ești noul antrenor al Galatei. Totuși, nu a
venit nicio confirmare din partea ta…

Mâine (n.r. – azi) este o con­ferință de presă în care se va face
anunțul oficial. Totul e OK. S-a stabilit și ne-am înțeles asupra
tuturor aspectelor.
Pe cât timp se întinde contractul?
Înțelegerea este pentru un an și jumatate.

„O să țin
minte ziua asta!”

Când vei ajunge la noua ta echipă?
Mâine dimineață (n.r. – azi). La prânz este conferință de presă.
Este o zi specială pentru mine pentru că este și ziua de naștere a
fiului meu, Iannis. S-au potrivit toate. O să țin minte ziua
asta!
Galata este într-o situațe delicată. Nu e o presiune în
plus pentru tine?

Este timp pentru toate. Voi vorbi despre asta la conferința de
presă. Apoi, trebuie să mă lămuresc ce găsesc acolo și vom dialoga
pe parcurs. Sper să fie bine și să fiți mândri de mine.

Publicat: 22 10. 2010, 10:11
Actualizat: 22 10. 2010, 11:38