FOTO | Mirel Rădoi a fost prezentat oficial de Al Ahli Dubai

Mirel Rădoi a semnat un contract cu gruparea Al Ahli Dubai, unde va fi antrenat de Cosmin Olăroiu, informează site-ul oficial al clubului din Emiratele Arabe Unite.

Fundașul, care a semnat pe două sezoane, a fost prezentat oficial de noua sa echipă și a efectuat deja primul antrenament sub comanda lui Olăroiu. Salariul jucătorului este de aproximativ 2,5 milioane de dolari pe sezon.

Cosmin Olăroiu și Rădoi vor pleca în două cantonamente cu Al Ahli Dubai, în perioada 1-30 august. Cel de-al doilea stagiu de pregătire va fi efectuat la Saint Vincent, unde s-a pregătit și Steaua în această vară.

În vârstă de 33 de ani, Rădoi a mai evoluat în cariera lui la Extensiv Craiova, Steaua, Al Hilal și Al Ain.


Rădoi, la prezentarea oficială, alături de șeicii echipei

Publicat: 16 07. 2014, 09:18
Actualizat: 16 07. 2014, 09:27