FOTO | Veste bună primită de Latovlevici din Turcia! Fundașul român a prins primul „11” al celor mai bune transferuri

  • Pentru internaționalul român, Iasmin Latovelvici, trecerea de la Genclerbirligi la Karabukspor, în vara lui 2016, a fost de bun augur, iar evoluțiile sale au fost apreciate și de cei de la Opta, care l-au inclus în primul „11″ al fotbaliștilor recent transferați.

Sezonul 2016-2017 se anunță unul bun pe Latovlevici, care a reușit să marcheze 2 goluri și a oferit 2 pase decisive, în 16 meciuri jucate până acum, iar fundașul stânga român a fost inclus în TOP-ul celor mai bune transferuri din campionatul Turciei. Totuși, echipa sa nu traversează cea mai bună perioadă, în Super Lig, și ocupă doar locul 11, cu 18 puncte.

Latovlevici a reușit să revină la parametrii optimi abia în a doua jumătate a anului 2016, după o perioadă mai puțin reușită la fostul său club, Genclerbirligi. Fundașul român a lipsit la Campionatul European din Franța, din vară, dar a reușit să reintre în circuitul naționalei, după numirea lui Daum ca selecționer.

Publicat: 28 12. 2016, 15:03
Actualizat: 28 12. 2016, 15:04