Fragilul Ștefan Radu, pe lista Barcelonei

Ștefan Radu ar putea îmbrăca tricoul Barcelonei! Fundașul este
pe lista „extratereștrilor” pentru înlocuirea lui Abidal, care a
fost diagnosticat marți cu o tumoare la ficat. Francezul se va
opera azi și va fi indisponibil pentru restul sezonului.

Șoc în lumea fotbalului! La numai câteva zile după ce Barcelona a
fost acuzată de dopaj, fundașul stânga al catalanilor, Eric Abidal,
a fost diagnosticat cu o tumoare la ficat și va fi operat azi.
Fundașul va fi indisponibil până la finalul sezonului, iar
catalanii caută o soluție pentru înlocuirea francezului. Conform
site-ului fichaes.net, unul dintre cei vizați este Radu Ștefan.
Barcelona ar putea primi derogare pentru a transfera urgent un
fundaș, iar pentru „extratereștri” cea mai convenabilă soluție este
aducerea românului. „Un fundaș care poate juca și pe
stânga, dar și în centru, ceea ce-l recomandă ca o posibilă
soluție”
, a menționat sursa citată, care a mai adăugat că
pe lista lui Guardiola mai sunt Dossena (Napoli) și Emerson
(Lille).

Dopajul e
de vină?

Vestea că Abidal are o tumoare la ficat a venit la numai două zile
după ce un post de radio din Madrid lăsa să se înțeleagă că
jucătorii Barcelonei se dopează. Cei de la Cadena COPE sugerau
duminică seară că jucătorii lui Guardiola beneficiază de serviciile
unor medici cu reputație îndoielnică.

S-a
accidentat iar. Ratează Bosnia?

În mod ciudat, Ștefan Radu s-a accidentat din nou înaintea unui
meci al naționalei! Lazio a anunțat ieri că fundașul a suferit o
leziune musculară la piciorul drept. „Am fost informat,
aștept rezultatul RMN-ului. Sper să nu fie grav”
, a
declarat medicul naționalei, Pompiliu Popescu. Nu este prima oară
când Radu anunță probleme medicale înaintea convocărilor la
națională, mulți sugerând că jucătorul se dă lovit.

Publicat: 17 03. 2011, 08:29
Actualizat: 17 03. 2011, 08:31