După ce a anunțat că s-a înțeles cu oficialii Petrolului pentru un contract pe un sezon și jumătate, iată că Adrian Mutu este luat la mișto de o publicație din Franța-
Cei de la Footballfrance.fr , un site apreciat pentru glumele și poantele pe care le oferă, anunță că „Briliantul” s-ar fi înțeles cu cei de la Sochaux, acolo urmând să aibă un contract valabil până în 2017.
Ca să fie și mai credibili, aceștia au inventat și o declarație a președintelui celor de la Sochaux, Laurent Pernet.
„Adrian Mutu a ales Sochaux. Este o veste bună, vom avea o vacanță mai frumoasă. A trebuit să ne luptăm pentru el cu Bordeaux. I-am oferit un contract până în 2017 și va promova în viitor brandul Peugeot în România. El va fi imaginea Peugeot 301. Sigur l-am convins!”, a spus președintele lui Sochaux.
Francezii au mers mai departe și „falsificat” și o declarație a lui Adrian Mutu, făcând referire și la scandalul în care acesta a fost implicat la Chelsea atunci când a fost data afară din cauza consumului de droguri.
„Sunt mândru că voi juca la Sochaux. Mi s-a spus că ninge des în această regiune, iar mie îmi place ninsoarea mult. Abia aștept!”, a spus Mutu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER