Frey: „După ce va reintra Mutu vom începe să câștigăm”
Coechipierul lui Adrian Mutu la Fiorentina, Sebastian Frey, se
înscrie și el pe lista jucătorilor care abia așteaptă revenirea
„Briliantului” dupa suspendarea din „cazul Sibutramina”. Francezul
este convins că revenirea atacantului va revigora jocul echipei
antrenate de Sinisa Mihajlovic:
„Adrian este un jucător important pentru noi. I-am zis-o și
lui, că după ce va reintra Fiorentina va începe să câștige din nou.
Mutu este extrem de nerăbdător să revină. De fiecare dată când
joacă reușește să fie decisiv pentru echipă și sunt sigur că ne va
da o mare mână de ajutor în încercarea de a reînnoda șirul
succeselor”, a declarat Frey în presa italiană.