Dat afară de Gigi Becali de la FCSB într-un moment în care devenise clientul preferat al fanilor, Gabi Enache (27 de ani) a avut nevoie de doar cinci meciuri ca titular la Rubin Kazan pentru a-i convinge pe șefii clubului rus că merită să rămână la echipă. La pachet cu un contract până în 2020, mijlocașul dreapta a dat o lovitură importantă dni punct de vedere financiar, urmând să câștige un milion de euro în următorii doi ani!
Folosit în banda dreaptă a apărării, pe un post despre care era clar că nu-l stăpânește, Enache a fost privit ca un pariu pe termen scurt de rușii de la Rubin Kazan și, chiar dacă a primit un salariu de 45.000 de euro pe lună, a fost pus să semneze un contract valabil pentru doar patru luni. Ajuns în luna februarie în Rusia, fostul fotbalist de la FCSB s-a pregătit exemplar, a fost folosit mijlocaș dreapta, postul său de bază, iar randamentul pe care l-a dat a fost suficient pentru a „împușca” un contract foarte bun.
Dacă la FCSB câștiga 15.000 de euro în fiecare lună, Enache nu doar că primește 45.000 de euro lunar de la Rubin Kazan, dar a primit și prelungirea înțelegerii pentru încă două sezoane. Noua înțelegere dintre Enache și Rubin expiră în 2020, ceea ce înseamnă că până atunci în conturile românului va intra nu mai puțin de un milion de euro doar din salariu, urmând să primească și prime în funcție de performanțele individuale sau cele obținute cu echipa.
800.000 de euro e cota de piață a lui Enache, care a jucat cinci meciuri pentru Rubin Kazan în campionatul Rusiei.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER