Gabi Enache, scandal în aeroport. Iubita sa, fosta soție a handbalistului Mihai Rohozneanu, a povestit tot: „Mâini în gât, împinsături și amenințări cu tentă de box”
Gabi Enache și iubita lui au avut un început de an cel puțin interesant. Cuplul a ales să sărbătorească trecerea dintre ani în Doha, dar revenirea în țară a fost cu peripeții. Pe aeroportul din Istanbul au avut parte de un episod, care ar putea fi cu ușurință „împrumutat” de un producător de la Hollywood.
Securitatea din Turcia nu i-a lăsat să treacă prea ușor, iar cei doi au riscat să piardă zborul spre București. După un scandal care a ajuns până la îmbrâncituri, amenințări, dar și pistoale, fotbalistul și iubita lui reușit să ajună în avion.
„Hai bon dimine, pentru unii, nu și pentru noi. După 5 ore de zbor Doha-Istanbul cu o întârziere de o oră, având la dispoziție 15 minute pentru a prinde din zbor avionul spre București, stând frumos la un rând infermal organizat cu mișcări rapide de degete de parcă și-au greșit insigna, cea de dirijor în intersecția spre controlul vamal cu cea de dirijor de operă, stăm liniștiți la rând chiar dacă mai aveam 15 minute până la decolare.
Iar, dintr-odată, se găsește un „domn turc cu insignă de șmecher” să traga acel elastic fix în fața noastră dupa ce-i vorbim frumos și îi spunem că în următoarele 10 minute avionul va decola. Urmează o îmbrânceală turcească atât către mine cât și către Gabriel, scoțându-ne după elasticul separator și continuând cu mâini în gât și împinsături și amenințări cu tentă de box.
Dar nu ne-am lăsat prăduiți. M-am băgat în fața soțului meu și m-am luat la harță cu domnul șmecher cu insignă în timp ce dânsul sau dumnealui, cu stimă mă exprim, se observă, continua „joaca” cu Gabi, cred că s-a simțit ofensat că nu ne-am supus la cerințele lui de a ne băga într-o altă încăpere pentru a ne arăta el cine-i „șeful”, dar nu ne-am lăsat și nu m-am lăsat, noroc că sunt femeie și el cică le respectă mai mult!
La un moment dat, a cedat el, dar după ce a mai chemat două ajutoare cu pistoale, văzând că toată lumea e cu ochii pe noi și nu prea au încotro ne-au lăsat să ne facem maratonul de dimineață spre poarta de îmbarcare. În mai puțin de 120 de secunde am parcurs tot aeroportul din Istanbul. Grație atletismului de performanță pe care l-am făcut 12 ani, am putut să țin pasul cu Gabriel. Ehhh, a trecut… Stăm în avion pe locurile noastre și ne amuzăm de cele întâmplate!”
Gabi Enache urmează să se alăture echipei sale, Partizan Belgrad, în zilele următoare.