Gabi Torje a avut un debut cum nu se putea mai bun. Chiar dacă n-a marcat, fostul dinamovist a fost precum argintul viu în jumătatea adversă. A dat o pasă de gol pentru cel care spune că e „ca un Dumnezeu”, Di Natale, și a fost implicat și în faza în care s-a deschis scorul. Jucat pe o poziție care îi place, în ofensivă, un fel de al doilea vârf, Torje a încântat.
Prima dată, în minutul 2, Torje a primit o centrare în care, a sărit la cap, n-a ajuns la minge, însă l-a derutat pe adversarul care-l marca, astfel că mingea a ajuns la Basta, care a marcat cu un șut în cros.
La faza în care a dat pasă de gol, Torje a primit singur în care, a încercat un șut la colțul lung, dar a lovit mingea slab, fiind totuși băgată în poartă de Di Natale.
A fost schimbat în minutul 67, însă a fost unul dintre cei mai buni de pe teren. Conform cifrelor contorizate de Gazzetta dello Sport, până în momentul schimbării, Torje a tras de patru ori spre poartă, a dat 19 pase, dintre care reușite au fost 73.68%. A bifat o pasă de gol, a recuperat de două ori și a suferit două faulturi.
N-a reușit însă niciun dribling util și niciunul dintre șuturile sale n-au prins cadrul porții, însă a lăsat o impresie generală foarte bună.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER