Gabriel Torje a marcat din nou pentru Genclerbriligi, care a câștigat la scor ultima partidă din liga secundă a Turciei.
Fostul dinamovist a fost titular pentru noua sa formație, acolo unde a fost pus și căpitan de către tehnician. Genclerbirligi a reușit să o învinsă sâmbătă pe Boluspor, scor 5-1, în cadrul rundei cu numărul 21 din Liga 2 din Turcia.
La doar al doilea meci al său pentru ultima clasată, Gabi Torje a primit banderola de căpitan, după ce la debut a marcat superb din lovitură liberă.
Genclerbirligi a început ca din tun partida cu Boluspor, iar în minutul 31 Akademir a deschis scorul din pasa lui Mete Kaan Demir.
3 minute mai târziu, Gabriel Toje a marcat printr-un șut de la 11 metri, fiind flancat de mai mulți adversari. Mai mult, românul a contribuit decisiv și la golul 3, reușit de Mete Kaan Demir, reușind o pasă excelentă în careul adversarilor.
În cea de-a doua repriză, Genclerbirligi a mari marcat de două ori prin Sami Altiparmak și Baris Alici, în timp ce Boluspor a reușit golul de onoare prin Safa Kinali.
Formația lui Gabi Torje a rămas pe ultimul loc al clasamentului, însă s-a apropiat la 8 puncte de primul loc care o salvează, ocupat de Erzurumspor. Doar 10 puncte în 20 de meciuri a reușit Genclerbirligi, aceasta fiind doar a doua victorie din sezon.
„Turcia este o țară pe care o cunosc. Sunt foarte fericit și încântat să reîntâlnesc fanii sportului turc. Din moment ce am mai jucat la Ankara, știu că Genclerbirligi este un club mare, cu foarte mulți suporteri.
Sunt gata să fac tot posibilul pentru a fi demn de o comunitate atât de mare și aștept cu nerăbdare ziua în care mă voi întâlni cu suporterii lui Genclerbirligi”, a spus Torje, pentru site-ul oficial al clubului turc, imediat după ce a semnat.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER