Fotbalistul echipei Konyaspor, Gabriel Torje, a declarat într-un interviu pentru presa din Turcia că și-ar dori ca într-o bună zi să colaboreze din nou cu Gheorghe Hagi, care l-a pregătit la Politehnica Timișoara în urmă cu aproape zece ani, informează konhaber.com.
Întrebat dacă a primit vreo ofertă de la gruparea Galatasaray în trecut, Torje a răspuns: „Nu am informații clare în această privință. Am auzit asemenea știri atunci când Hagi era antrenor la Galatasaray. Hagi este o persoană foarte specială pentru mine. Era antrenor la Politehnica Timișoara când am fost eu transferat acolo, la 16 ani. Vorbesc mereu cu Hagi, vorbeam și când el era la Galatasaray, dar nu am discutat despre un eventual transfer. Aș vrea să fim într-o bună zi la aceeași echipă. (…) Bineînțeles că mi-aș fi dorit să ajung la Galatasaray. Este o echipă foarte mare. Însă oricât de mari ar fi Galatasaray, Beșiktaș și Fenerbahce, pentru că acum sunt la Konyaspor mă gândesc doar la Konyaspor”.
Gabriel Torje este de părere că în liga turcă ar putea fi necesar un progres din punct de vedere al tacticii, fotbalul fiind bazat pe forță. „Înainte să vin în campionatul Turciei știam că este un campionat cu jucători foarte buni. Și am văzut că așa este. Fotbaliștii turci sunt foarte talentați, iar în campionatul Turciei evoluează și jucători străini cunoscuți în Europa. Campionatul Turciei este respectat în Europa. Investițiile făcute și noile stadioane vor duce Super Lig și mai în față în Europa. În Turcia se joacă un fotbal axat pe forță. Fotbaliștii dau totul, își forțează limitele din punct de vedere fizic. Poate este necesar un progres din punct de vedere tactic”, a menționat Torje.
El a precizat că nu știe ce pas va face în carieră la finalul sezonului, când îi va expira contractul cu Konyaspor: „Nu știu ce va fi la finalul sezonului, când îmi va expira împrumutul de Udinese la Konyaspor. Vom vedea. Deocamdată este devreme”.
Sursa: MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER