Alin Toșca a fost taxat de spanioli după ce a gafat decisiv la unul dintre golurile pe care Betis le-a primit în partida cu Girona, scor 2-2. Presa a reacționat imediat, iar El Correo, AS sau Estadio Deportivo l-au pus la colț.
Betis a remizat acasă cu Girona, scor 2-2, într-o partidă în care fostul fotbalist al FCSB-ului a fost titular și integralist. Toșca a gafat la primul gol al adversarilor, din prelungirile primei reprize. Rămas în poziția de ultim apărător, fundașul a încercat să respingă printr-un procedeu spectaculos, dar a dat pe lângă minge și Portu a deschis scorul.
Guardado a egalat în minutul 85, iar finalul a fost unul cu sufletul la gură. Portu a făcut „dubla” în minutul 90+4, iar când totul se îndrepta spreo victorie a Gironei a intrat în scenă Tello, care a smuls un punct pentru echipa sa în minutul 90+5.
Presa din Spania l-a considerat pe Toșca vinovatul pentru rezultatul lui Betis: „Românul a făcut chifla serii”, a notat El Correo. AS nici măcar nu l-a notat pe român și s-a rezumat în a spune că „gafa lui i-a condamnat pe alb-verzi când era 0-0. E greu de crezut că va mai apărea printre titulari”. Estadio Deportivo l-a notat cu nota 4 pe Toșca.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER