Alex Cicâldău este pe picior de plecare de la Galatasaray, iar presa turcă a făcut anunțul plecării românului.
Mijlocașul a făcut parte din lotul României pentru Campionatul European din Germania, însă a prins un număr redus de minute.
Alex Cicâldău, revenit în lotul celor de la Galatasaray după ce împrumutul său a expirat, este pregătit să se despartă de gigantul turc. Fotbalistul român nu s-ar afla în planurile de viitor ale formației de pe RAMS Park, întrucât clubul ar trebui să limiteze numărul de străini din lot.
Alex Cicâldău ar urma să fie oferit sub formă de împrumut cu opțiune de cumpărare. Astfel, aflându-se că nu va evolua în acest sezon pentru Galatasaray, mai multe cluburi din Turcia și din afara țării au înaintat oferte pentru internaționalul român.
„A venit rândul unui alt străin al lui Galatasaray, care l-a împrumutat pe Mathias Ross (n.r. la Sparta Praga). Unul dintre jucătorii care nu a fost luat în considerare în planificarea noului sezon. El a fost împrumutat cu o opțiune de cumpărare de 1,2 milioane de euro, plus un bonus de 300 de mii de euro. «Galben-roșiii», care trebuie să reducă cât mai curând numărul străinilor.
Îl vor trimite pe mijlocașul român (n.r. Cicâldău) împrumutat cu opțiune de cumpărare, la fel ca și Ross. Pentru fotbalistul de 27 de ani se poartă negocieri de transfer atât în Turcia, cât și în străinătate”, au notat turcii de la fanatik.tr.
Patronul Universității Craiova, Mihai Rotaru, a declarat că ar vrea să-l readucă pe Alexandru Cicâldău la formația din Bănie, mai ales că tânărul mijlocaș este un jucător foarte iubit de suporterii olteni.
„Orice este posibil. Pe Cicâldău ni l-am dorit întotdeauna, l-am ofertat şi vara trecută, dar nu am putut să îl luăm. Ştie că la Craiova e iubit. Un mijlocaş de valoarea lui cred că ar rezolva foarte multe probleme”, a declarat Mihai Rotaru, la Prima Sport.
Totuși, negocierile pentru semnătura lui Cicâldău sunt aprige, întrucât nou-promovata în prima ligă turcă, Bodrum FK, este pe urmele românului. Jurnaliștii din Turcia au subliniat că alături de român, formația vrea să mai semneze cu încă doi fotbaliști, iar negocierile ar fi foarte aproape de a fi realizate.
Bodrum FK, promovată în Super League pentru prima dată în istoria sa, acționează rapid în transferuri. Echipa i-a inclus pe lista de transferuri pe Assombalonga, Cicâldău și Halil Dervişoğlu. Semnările contractelor pentru cei trei jucători sunt aproape să aibă loc.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER