Game, set și meci! Echipa lui Reghecampf a fost „distrusă” de lider: pasul care se poate dovedi fatal cu doar patru etape rămase până la finalul campionatului

Al Wahda, echipa antrenată de Laurențiu Reghecampf, a fost învinsă, joi, în deplasare, cu scorul de 6-2 (2-0), de liderul Al Ain, în etapa a 18-a din campionatul Emiratelor Arabe Unite.

Condusă cu 2-0 la pauză, prin golurile marcate de Marcus Berg (32′) și Caio (41′), echipa lui Reghecampf a reușit să egaleze în partea secundă, grație golurilor înscrise de Balazs Dzsudzsak. Mijlocașul maghiar a fost introdus pe teren în minutul 65 și a reușit să marcheze rapid două goluri, în minutele 68 și 71.

Din acel moment, însă, gazdele au mai înscris de patru ori. La doar un minut de la golul egalizator reușit de Dzsudzsak, Berg a reușit dubla și a dus scorul la 3-2. Omar Abdulrahman a înscris și el, în minutul 75, pentru ca Hussein El Shahat să marcheze, la rândul său, în minutul 80. Scorul final a fost stabilit în minutul 90+3 de Rayan Yaslam. 

Al Wahda a încheiat partida cu doi jucători eliminați. Oaspeții au rămas în inferoritate numerică în minutul 82, după eliminarea lui Al Akberi, pentru cumul de cartonașe galbene, iar în prelungirile întâlnirii a fost eliminat și Salem Sultan.

În clasament, cu patru etape înainte de final, Al Ain a acumulat 41 de puncte și s-a desprins la patru puncte de Al Wahda, care rămâne pe locul secund, la un avans de cinci puncte de ocupanta locului 3, Al Wasl.

Publicat: 01 03. 2018, 20:25
Actualizat: 01 03. 2018, 20:37