Gardoș a comis-o în primul amical al verii pentru Southampton. Reacția dură a fanilor

  • Din nefericire pentru fotbalul românesc, aventura celor mai buni fundași centrali pe care România i-a exportat în ultima vreme în Premier League pare să urmeze aceeași traiectorie.

Dacă trecerea lui Vlad Chiricheș la Tottenham a fost un eșec, lucru decretat de fani dar și de conducerea care l-a pus pe lista de transferuri, nici Florin Gardoș nu se bucură de cea mai bună perioadă a carierei sale la Southampton.

Sâmbătă, echipa antrenată de Ronald Koeman a fost învinsă de două ori într-un turneu amical în care Southampton a întâlnit Valencia (0-1) și Red Bull Salzburg (0-2). Olandezul de pe banca „sfinților” a trimis două echipe diferite în cele două jocuri, Florin Gardoș fiind titular în centrul defensivei în meciul cu austriecii. Prestația lui în cuplu cu Maya Yoshida a fost aspru criticată de fanii lui Southampton pe rețelele sociale cu mesaje care aduc aminte de felul în care Vlad Chiricheș era contestat sezonul trecut. Nemulțumirile fanilor sunt date de faptul că unul dintre golurile lui Red Bull Salzburg a fost înscris din vina lui Gardoș, cel care a ajuns prea târziu la o minge joasă în propriul careu.

Cine i-a încheiat contractul lui Florin Gardoș are niște explicații serioase de dat. Un Ollie Lancashire român. (n.r. – Oliver Lancashire este un fotbalist englez, fundaș central, cu evoluții catastrofale pe alocuri la Southampton între 2007 și 2008)” sau „Gardoș și Yoshida ne arată de ce trebuie să cumpărăm un fundaș central cu valoare certă. Un cuplu îngrozitor!„, au fost printre cele mai dure reacții.

Reacțiile suporterilor după meciul în care Florin Gardoș a fost titularizat:

Publicat: 14 07. 2015, 11:17
Actualizat: 14 07. 2015, 16:12