Genoa a remizat în campionat, însă italienii l-au ridicat în slăvi pe Radu Drăgușin: „Câștigă toate duelurile. O prestație excelentă!”
Genoa a terminat la egalitate contra lui Sudtirol, scor 0-0, într-un meci din Serie B. „Grifonii” au obținut doar un punct, însă publicațiile din Italia au avut numai cuvinte de laudă pentru Radu Drăgușin.
Radu Drăgușin, extrem de apreciat la Genoa! Ce scrie presa italiană: „Mare precizie în defensivă”
Genoa a făcut egal contra celor de la Sudtirol, scor 0-0, în runda a 35-a din Serie B. În ciuda remizei, presa italiană a vorbit la superlativ de Radu Drăgușin și a hotărât să-i acorde nota 6. În eșalonul secund din Italia, „Grifonii” se clasează pe locul 2 și se află la patru puncte distanță de liderul Frosinone, formație la care joacă Daniel Boloca.
„Agresivitatea lui este combinată cu o mare precizie în defensivă. Reușește să câștige aproape toate duelurile cu adversarii, astăzi a avut o prestație excelentă”, au notat cei de la tuttomercatoweb.
Alberto Gilardino a decis să-i țină rezerve pe ceilalți doi jucători români de la Genoa, este vorba despre George Pușcaș și Denis Drăguș. În acest sezon, Radu Drăgușin a bifat 35 de apariții în liga a doua italiană.
Celor de la Juventus le pare rău că l-au vândut așa repede pe Radu Drăgușin: „Îl regretă. S-au grăbit!”
Florin Manea a vorbit cu cineva din cadrul clubului Juventus și i-a confirmat faptul că „Bianconeri” regretă vânzarea lui Radu Drăgușin. Mai mult, impresarul fundașului român a dezvăluit că Genoa speră să obțină cel puțin 40 de milioane pe apărătorul „Grifonilor”.
„Juventus îl regretă, am vorbit cu cineva de acolo și mi-au transmis că s-au grăbit. Sunt oameni care îl regretă și au de ce. Nu au nicio clauză, Genoa va trebui să achite suma de transfer, nu cred că este problemă.
Mi-au spus că a crescut incredibil, mai ales că el a fost crescut de ei. El ține legătura și acum cu Chellini. Asta este, e un capitol închis.
(n.r. Pe ce sumă sunt dispuși Genoa să-l cedeze pe Drăgușin) Mie mi-au transmis că 40 de milioane de euro, mi-au zis că nici nu se gândesc sub. Sunt discuții, a fost o echipă care a oferit 25 de milioane și au refuzat-o.
Există posibilitatea ca această sumă să fie plătită în vară, dar într-un an va valora mai mult pentru că o să evolueze în Serie A. Eu zic că face banii. Fundașii centrali costă, dacă Maguire a costat 80 de milioane…(n.r. râde)”, a spus agentul.