George Pușcaș, cel mai de perspectivă tânăr jucător român, are așteptări mari de la 2015: „Sper să dau multe goluri, atât pentru Inter, cât și pentru România”

George Pușcaș este una dintre marile speranțe ale fotbalului românesc. A plecat discret din fotbalul de la noi, în 2013, după ce Inter a decis să-l cumpere de la FC Bihor. Orădeanul a arătat în acest sezon o formă incredibilă, tânărul atacant marcând pentru Inter Primavera la foc automat. Evoluțiile sale au fost remarcate și de antrenorii echipei mari, care l-au inclus în lotul de „18” în partidele cu Cagliari, Cesena, Sampdoria și Parma.

La final de 2014, vârful a făcut o analiză a prestațiilor sale și și-a exprimat speranțele în legătură cu anul viitor, când visează să devină un jucător de bază în lotul nerazzurrilor.

Am avut un an foarte bun. Mi-am propus multe și am realizat tot ce mi-am dorit. Mă bucur că am fost convocat la națională. A fost un moment emoționant și îi mulțumesc lui Anghel Iordănescu pentru șansă.

Sper ca în 2015 să am mai multe realizări și să dau mai multe goluri, atât pentru Inter, cât și pentru România„, a spus atacantul la DigiSport.

15 goluri în 9 partide pentru Inter Primavera are atacantul român

  • După prestațiile bune de la Inter Primavera, George Pușcaș a fost convocat de Anghel Iordănescu pentru amicalul României cu Danemarca, câștigat de „tricolori” cu 2-0, dar nu a bifat niciun minut
  • George Pușcaș a fost inclus de goal.com în lista cu cei mai buni 50 de jucători sub 18 ani. Atacantul lui Inter a fost singurul fotbalist român prezent în acest grup select
Publicat: 28 12. 2014, 20:07
Actualizat: 28 12. 2014, 20:08