George Pușcaș nu dezamăgește în Anglia. VIDEO | Internaționalul român a marcat pentru Reading, în Cupa Ligii Angliei
George Pușcaș a spart gheața la noua sa echipă, Reading. Internaționalul român a făcut parte din „primul 11” trimis în teren de tehnicianul Jose Gomes în meciul din Cupa Ligii Angliei, în fața formației Wycombe.
Atacantul în vârstă de 23 de ani a avut un cuvânt greu de spus în calificarea formației sale. Pușcaș a restabilit egalitatea și a trimis meciul la loviturile de departajare. Wycombe a deschis tabela de marcaj în minutul 59 al partidei, prin reușita lui Samuel. Patru minute mai târziu, fostul jucător al lui Inter Milano a stabilit scorul final al partidei 1-1.
Meciul a ajuns în prelungiri, acolo unde Pușcaș a punctat din nou, iar echipa sa, Reading, s-a impus la penalty-uri, scor 4-3.
Acesta este al doilea meci al atacantului român pentru echipa din Anglia. George Pușcaș a evoluat și în Championship, în eșecul suferit de Reading în fața celor de la Hull City, scor 1-2. Jucătorul de 23 de ani a evoluat doar 45 de minute și a avut și o ocazie mare de gol.