Gheorghe Hagi nu a ajuns la meciurile lui Ianis, însă a dat din casă: „I-a mers bine pentru că suntem împreună!”

Gheorghe Hagi (55 de ani) se află în Scoția, alături de Ianis (22 de ani), însă nu a ajuns la niciun meci al lui Rangers în această perioadă.

Lui Ianis Hagi îi merge foarte bine la Rangers, în campionatul Scoției, iar tatăl său a spus, mai în glumă, mai în serios, că motivul este dat de faptul că aceștia s-au reunit.

Internaționalul român a înscris două goluri în ultimele patru meciuri ale lui Rangers și s-a bucurat de noi cuvinte de apreciere din partea fanilor, dar și din partea antrenorului Steven Gerrard.

Gheorghe Hagi nu a ajuns la meciurile lui Ianis

Întrebat dacă a mers la Ianis la meciuri, Gheorghe Hagi a recunoscut că măsurile de siguranță împotriva COVID-19 l-au împiedicat să ajungă pe stadion, însă nici nu a cerut vreo invitație din partea clubului scoțian.

„N-am fost acolo, există un protocol și nici nu m-am gândit să mă duc la meciuri, nu am întrebat. I-a mers bine pentru că suntem împreună și așa o să fim toată viața”, a spus Gheorghe Hagi, la Digi Sport.

  • 3 goluri în 19 meciuri a înscris Ianis Hagi pentru Rangers, în actuala ediție a campionatului scoțian.
  • 2 goluri în ultimele 4 meciuri a înscris Ianis Hagi, pentru Rangers, în campionat.
  • 1 gol în 6 meciuri a marcat Ianis Hagi, pentru Rangers, în actualul sezon de Europa League.
  • Un gol în 7 meciuri a înscris Ianis Hagi, pentru Rangers, în sezonul trecut al primei ligi din Scoția.
  • 4.5 milioane de euro este cota de piață a lui Ianis Hagi, potrivit Transfermarkt.
  • 3 trofee are Ianis Hagi în palmares: Cupa României și Supercupa României alături de Viitorul și Supercupa Belgiei alături de Genk.

Ianis Hagi, cuvinte superbe din partea unui fost mare fotbalist de la FC Rangers: „Are talent cu adevărat. Este un jucător foarte inteligent!”

Gică Hagi, ofertă bombă de la Celtic Glasgow? Reacția vehementă pe care a avut-o finanțatorul Viitorului: „Sunt speculații!”

Publicat: 06 01. 2021, 18:50
Actualizat: 07 01. 2021, 00:47