Ghioane: „Fără glume proaste!”

Ghioane înscrie gol după gol în Ucraina. Adică acolo unde se simte ca acasă. Pentru că are o iubită, pentru că e respectat, pentru că se simte fotbalist.

Care este secretul perioadei foarte bune prin care treci?

Secretul meu este antrenorul. Iuri Semin a știut mereu ce să-mi ceară, cum să mă folosească. Mi-am dat seama de la primul antrenament că e antrenor mare. Nu degeaba a stat peste 20 de ani la Lokomotiv Moscova. E piesă rară, vă spun eu!

Cum a reușit să te pună în evidență atât de bine?
Joc pe postul meu favorit, acela de mijlocaș la închidere. Și nu e doar asta. Antrenorul a schimbat atmosfera în vestiar. În trecut, aveam 365 de zile pe an antrenamente, acum, programul e mult mai lejer. Semin știe cum să lucreze cu tinerii.

Așa ai dat gol aproape în fiecare etapă.

Da, dar sunt și destul de șifonat. De o lună de zile mă tot tratez la glezna stângă, însă după fiecare meci îmi revine durerea. Acum m-am mai ales și cu o lovitură la mușchi. Sper să-mi revin până duminică.

Nu te menajezi deloc.
Cum să mă menajez? Păi ce să fac duminica? E zi de jucat fotbal, nu de pierdut timpul!

Ți-ai prelungit contractul pâ­nă în 2011. De ce nu ai plecat?

Pentru că aici mă simt respectat, pentru că îmi place frigul din Ucraina, pentru că la Kiev m-am simțit mereu fotbalist. Am o iubită ucraineancă, totul e bine. Echipa de club e baza pentru bine. Aici am găsit un cuvânt de felicitare când a fost cazul sau o încurajare când am avut nevoie.

Ai spus adio naționalei?

Păi, dacă tu ai juca o repriză în cinci ani, ce speranțe ai mai avea?! Nu m-a căutat nimeni, dar nici n-aș vrea să mă sune cineva să-mi spună ceva frumos, după care să se renunțe la mine. Sunt sătul de asemenea glume proaste de pe vremea lui Florin Cernat. El e pățit, eu nu vreau!

Tiberiu Ghioane, jucător Dinamo Kiev: O să fie un EURO interesant de urmărit. Cristiano Ronaldo și Torres sunt în formă. La noi, Mutu și Contra joacă foarte bine

Publicat: 17 04. 2008, 19:40
Actualizat: 18 04. 2008, 01:38