În ultima etapă din 2008, în Sampdoria – Fiorentina 0-1, bara porții genovezilor a oprit drumul spre golul cu numărul 100 în fotbalul italian pentru Adrian Mutu.
Duminică, la prima apariție oficială în noul an, chiar în fața propriilor fani, românul are șansa de a atinge această prestigioasă bornă în partida cu Lecce, transmisă în direct de la ora 16:00 pe Boom Sport One. Adrian, premiat de ProSport cu titlul de „Stranierul anului 2008“, își dorește enorm să trăiască acest moment special pe „Artemio Franchi” și chiar a făcut referire la acest lucru zilele trecute, în timpul stagiului de pregătire de la Marbella, din Spania: „Mă bucur că bara a făcut ca să nu înscriu la Genova golul 100, pentru că mult mai plăcut va fi să o fac acasă, cu un stadion plin”.
Alberto Gilardino nici nu concepe că nu va vedea măcar un gol al prietenului și partenerului său din atac: „Mutu este un mare jucător și pentru toți suporterii viola va fi o mare bucurie să asiste la acest moment important pentru el și Fiorentina. Va înscrie!”. Prandelli: „Să joace pentru echipă”
Antrenorul Cesare Prandelli nu se arată la fel de entuziasmat, el temându-se ca Adi să nu fie prea crispat de a marca golul cu orice preț în detrimentul unei evoluții bune, în folosul echipei: „Sigur că vrem cu toții să-l vedem pe Mutu reușind, dar mai important este ca el să joace pentru echipă, să se concentreze pentru obținerea celor trei puncte, pentru că rezultatul Fiorentinei este mai presus”. 500 de meciuri pentru Raul
Prilej de bucurie va fi azi și pentru Raul, simbolul lui Real Madrid. Dacă va juca în meciul de campionat de la Palma de Mallorca, atacantul va deveni cel mai tânăr jucător din istoria fotbalului spaniol care atinge borna de 500 de partide jucate cu echipa de club. Raul are 31 de ani și a evoluat la nivel de seniori numai în tricoul lui Real Madrid.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER