Deși nu mai deține calitatea de impresar, Giovani Becali (foto sus) a susținut ieri o conferință de presă în numele lui Adrian Mutu. Aceasta s-a dorit a fi una în care a dat în vileag toate elementele care au dus la despărțirea cu scandal a lui Mutu de Fiorentina.
„L-am propus pe Mutu la Cesena, unde urma să plece liber, după cum mă înțelesesem cu oficialii clubului viola, și totul a mers OK până când a auzit Andrea Della Valle (foto medalion). Patronul Fiorentinei a rostit cuvinte jignitoare la adresa lui Adi: «E cancerul echipei! E mărul stricat»”, a dezvăluit ieri Becali, atacându-l pe bossul Fiorentinei. Giovani l-a atacat și pe antrenorul echipei, Sinișa Mihajlovic: „Antrenorii Fiorentinei nu au curaj, pentru că la echipă decid patronii ce se întâmplă”.
A petrecut intens și de Crăciun!
Totodată, cu prilejul conferinței de presă de ieri, s-a putut afla că Mutu a mai avut o escapadă, Pantaleo Corvino, șeful executiv al clubului viola, informându-l zilele trecute pe Becali că a aflat că în noaptea de Crăciun Mutu a petrecut din nou până la o oră înaintată. În fine, Giovani Becali a confirmat că ruptura lui Mutu de Fiorentina e provocată de faptul că italienii solicită o sumă importantă pentru transferul lui Mutu, după ce promiseseră că îl vor lăsa să plece gratis.
„Clubul a cerut la Ligă pentru Adrian suspendarea totală a salariului pe nouă luni, cât a fost suspendat pentru sibutramină”, Paolo Rodella, avocatul lui Mutu
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER