Cunoscutul impresar Giovanni Becali laudă decizia lui Ianis Hagi (21 de ani) de a se transfera definitiv la Rangers.
Ianis Hagi a semnat cu Rangers un contract valabil pentru trei sezoane, iar scoțienii au achitat belgienilor de la Genk suma de 3.5 milioane de euro în schimbul transferului definitiv al mijlocașului român.
Giovanii Becali are mare încredere în fiul lui Gheorghe Hagi, despre care spune că va ajunge chiar în Premier League, după experiența de la Rangers.
„E cea mai bună alegere pe care a putut să o facă Ianis Hagi. Glasgow Rangers nu e un club bogat, a făcut un sacrificiu când a plătit o astfel de sumă pentru transfer, pentru că a crezut în Ianis Hagi. El are acum trei ani la dispoziție, trei ani de liniște.
Ianis probabil că va face un salt în Premier League. Rangers e mai aproape de Premier League decât de alte campionate din vestul Europei”, a spus Giovanni Becali, la Pro TV.
Gică Popescu, președintele clubului Viitorul, a dezvăluit că echipa lui Gheorghe Hagi a păstrat un procent de 10% dintr-un posibil transfer al lui Ianis Hagi de la Genk.
Astfel, clubul din Liga 1 va fi mai bogat cu 350.000 de euro, după ce Rangers va plăti către Genk taxa de cumpărare a lui Ianis Hagi, în valoare de 3.5 milioane de euro.
Ianis Hagi a dat de înțeles că se gândește să preia tricoul cu numărul 10 la Rangers, dar a ținut să precizeze că, pentru moment, acesta îi aparține unuia dintre colegii cu experiență.
„Momentan am numărul 7. Numărul 10 îl are Steven Davis, un jucător excepţional, care joacă şi pentru echipa naţională. Ne ajută foarte mult, are experienţă.
Am spus-o în trecut că numărul 10 pentru mine este o altă motivaţie. Când îl am pe spate, pe lângă presiunea pe care o am la club, numărul acela îmi aduce presiunea de care am eu nevoie înainte de meci şi mă face un fotbalist mult mai bun. Asta s-a întâmplat când am preluat acest număr”, a declarat Ianis Hagi, la Telekom Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER