Giovanni Becali este convins că Anamaria Prodan nu va câștiga procesul pe care i l-a intentat lui Dennis Man, atacantul în vârstă de 22 de ani al Parmei.
Anamaria Prodan l-a dat în judecată pe Dennis Man, după ce acesta și-a reziliat contractul de impresariere și a ales să fie reprezentat de către firma frațlilor Becali în discuțiile pentru transferul de la FCSB la Parma.
Giovanni Becali a explicat însă că fotbalistul va „aparține” firmei sale de impresariere abia începând din luna august a acestui an.
„Are tot dreptul să-l dea în judecată, are contract. Sunt şanse puţine, dar fiecare are dreptul să încerce. Problema lui Man este că noi nu avem contract cu el. Firma are contract cu Dennis Man, după ce termină contractul în august sau septembrie cu cine a avut înainte. Cine l-a transferat pe Man e pur şi simplu clubul FCSB. E Gigi Becali care l-a transferat, care s-a pus de acord cu preşedintele direct, după ce eu i-am pus în legătură şi-am încheiat afacerea. Noi nu avem treabă decât din august încolo.
Nu mă deranjează nimic. Contractul îl are Man pentru că Gigi Becali a vorbit cu patronul Krause. În rest, ce va face mai departe Dennis Man, din august încolo, va fi problema firmei”, a spus Giovanni Becali, potrivit Realitatea Sportivă.
Anamaria Prodan nu a dorit să vorbească prea mult pe marginea subiectului legat de Dennis Man și s-a rezumat la a spune doar că lasă procesul în seama avocaților ei.
„Nu vreau să comentez. Avocații mei se ocupă de acest caz”, a spus Anamaria Prodan pentru Antena Sport, în urmă cu o săptămână.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER