Giovanni Becali şi-a dat acordul: Dennis Man semnează

SURSA FOTO: SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 4 poze

Dennis Man este pregătit să semneze un nou contract, după ce impresarul său, Giovanni Becali, și-a dat acordul. Parma a cerut 14 milioane de euro pentru a-l lăsa pe fotbalistul român să părăsească formația de pe „Ennio Tardini”.

Jurnaliștii italieni au fost atenți asupra evoluției negocierilor lui Dennis Man cu oficialii celor de la Parma. Jucătorul a ajuns la un acord cu șefii „cruciaților” pentru o prelungire de contract, iar acesta va câștiga două milioane de euro. Fotbalistul va avea un contract valabil pe trei an și este așteptat săptămâna viitoare să parafeze actele prelungirii angajamentului.

Dennis Man semnează, după ce Giovanni Becali și-a dat acordul

Directorul sportiv al celor de la Parma, Roel Vaeyens, ar fi jucat un rol decisiv în convingerea lui Dennis Man să semneze. Oficialul clubului italian s-ar fi deplasat la Koln, înaintea meciului cu Belgia de la EURO 2024, pentru a-l convinge pe internaționalul român să își continue cariera la clubul italian.

„Mult așteptata revenire a lui Dennis Man la Parma s-a produs. Fotbalistul român mai are contract un an și încă nu a prelungit. Conform unor surse apropiate clubului, după negocieri lungi și epuizante, cele două părți au ajuns la un acord. Marele merit l-a avut directorul sportiv Roel Vaeyens, care a mers după jucător în Germania, la EURO.

Este vorba despre un salariu de două milioane de euro pe an și un contract până în 2027, cu opțiune de prelungire pe încă un an. În momentul revenirii din vacanță, toată lumea aștepta un anunț imediat. În schimb, a trecut aproape o săptămână și Man încă nu și-a prelungit contractul.

Părțile au pus la punct și ultimele detalii, după încă o întâlnire care a avut loc recent și în urma căreia s-a căzut de acord asupra bonusurilor și clauzei de reziliere. Este această săptămâna anunțului oficial? Probabil că da. Fanii așteaptă anunțul de câteva săptămâni, iar zilele următoare ar putea fi decisive”, se arată pe site-ul italian Tuttomercatoweb.

  • În sezonul trecut, Dennis Man a evoluat în 35 de partide, a marcat 13 goluri și a oferit șapte pase decisive
  • El are 28 de selecții pentru naționala României și a înscris șapte goluri
  • Man a jucat în toate meciurile „tricolorilor” de la EURO 2024 și a oferit două pase de gol în victoria categorică împotriva Ucrainei, 3-0

Dennis Man, în atenția celor de la Borussia Dortmund

Dennis Man traversează una dintre cele mai bune perioade ale carierei. Prestațiile sale din sezonul precedent au stârnit interesul mai multor formații din fotbalul european și cea mai importantă echipă care s-a interesat de serviciile fotbalistului român a fost gigantul german Borussia Dortmund.

Fotbalistul avea speranțe, înainte de Campionatul European din Germania, că evoluțiile sale pentru națională îi vor convinge pe oficialii formației de pe „Signal Iduna Park” să îi ofere un contract, dar nemții nu au făcut o ofertă concretă.

Publicat: 24 07. 2024, 16:30