Goe** nu se lasă păcălit
Dorin Goian a fost la un pas să piardă o sumă importantă de bani odată cu transferul la Palermo. La plecarea din Ghencea, Valeriu Argăseală a încercat să aplice o stratagemă pentru a anula toate datoriile pe care clubul roș-albastru le mai are față de fundaș.
Până în vară, „Goe” câștiga 220.000 de euro la Steaua, fiind astfel cel mai bine plătit fotbalist din lotul roș-albastru. Pe finalul contractului său în Ghencea, fundașul a prins perioada în care Gigi Becali le plătea fotbaliștilor salariul cu aproape 60 de zile întârziere, bani pe care nu i-a recuperat, iar acum a decis că a venit scadența.
Argăseală a vrut să-l „ardă“
Profitând de euforia pe care transferul la Palermo i-a creat‑o lui Goian, Valeriu Argăseală a încercat să mai facă un bine clubului. Discret, președintele i-a strecurat sub ochi lui „Goe” o hârtie, pe care îl îndemna să o semneze. Fundașul n-a căzut în capcană și a citit-o. Actul era, de fapt, o renunțare din partea fotbalistului la orice datorie pe care Steaua o are față de el. Cum în acel moment Goian avea de încasat aproape două rate din contract, suma totală ridicându-se la 35.000 de euro, roș-albaștrii au rămas datori la fundașul plecat în Serie A.
Steaua riscă neprogramarea!
Chiar dacă a trecut o lună de când a ajuns la Palermo, „Goe” nu a primit nici acum banii! Acesta a căutat să discute cu oficialii din Ghencea pentru a le transmite că, dacă nu își va recupera suma respectivă, nu are altă soluție decât să facă memoriu la comisiile LPF. Acolo, Steaua nu are nicio șansă și riscă chiar neprogramarea la meciurile din Liga I.
Sper să mă înțeleg pe cale amiabilă cu Steaua și să-mi recuperez banii. Vreau doar ce mai am de primit
Dorin Goian, fundaș Palermo
5 ani și jumătate a petrecut Goian în Ghencea, timp în care a disputat 149 de meciuri
„Cazul Neșu“ » Obiceiul e mai vechi
Această practică folosită în cazul lui Goian nu e o noutate în Ghencea. Primul căruia i s-a întâmplat acest lucru a fost Mihăiță Neșu (foto). Fostul fundaș stânga din Ghencea a plecat la Utrecht imediat după ce Steaua a obținut, acum două sezoane, intrarea în grupele Ligii Campionilor. Deși „Bichonul” fusese om de bază în acea campanie de calificare și ar fi trebuit să primească în jur de 100.000 de euro pentru această performanță, a sfârșit fără a mai încasa vreun ban. Argăseală a profitat atunci de naivitatea fotbalistului și l-a făcut pe acesta să semneze hârtia pe care i-a oferit-o și lui Goian.