Goian, eroul sicilienilor!** Prima declarație a românului și reacția presei din Italia

Fundașul Dorin Goian a declarat, sâmbătă seară, că dedică golul
din meciul cu AC Milan, câștigat de Palermo, scor 1-0, în etapa a
30-a a campionatului Italiei, familiei sale, care mereu i-a fost
alături, dar și coechipierilor și fanilor, informează site-ul
oficial al grupării siciliene.

„Acest gol și această victorie sunt în primul rând
pentru familia mea, care mereu mi-a fost alături în momentele
dificile. Din același motiv le dedic și coechipierilor mei,
stafului tehnic și celui medical, care m-au ajutat atât de mult în
ultimele luni. Și apoi fanilor noștri care meritau o bucurie așa
mare. Sunt foarte fericit, este cu siguranță unul dintre cele mai
frumoase momente de când sunt la Palermo”
, a declarat
Goian.

Presa italiană îl laudă pe fostul fundaș al Stelei, subliniind
că acesta a relansat campionatul prin golul victoriei echipei
Palermo în fața formației AC Milan, și apreciind că românul a avut
o evoluție perfectă și în apărare.

„Eroul meciului! A revenit după o lungă pauză,
înlocuindu-l în centrul apărării pe Bovo. A marcat un gol, iar apoi
a apărat poarta lui Sirigiu cu o prestație perfectă”
, a
scris site-ul mediagol.it, care i-a acordat românului cea mai mare
notă, 7,5.

Nota 7 a primit-o Goian de la tuttomercatoweb.com:
„Prestație determinată, marchează golul victoriei și apoi
luptă pentru păstrarea lui
„. Aceeași părere o are și
notizieitaliene.it, care îl notează pe român tot cu 7.

Agenția Datasport i-a acordat lui Goian nota 7: „A ales
cea mai importantă partidă pentru a marca primul său gol în
campionat”.

„Revenit după trei luni, Goian s-a ridicat la nivelul
meciului. A suferit puțin în fața rapidității lui Pato, dar a
reușit mereu să-și revină. A marcat un gol la care Abbiati nu a
avut ce face”
, a scris golsicilia.it, care i-a acordat
nota 7.

În schimb, agenția Calciomercato l-a notat pe Goain cu 8:
„Lider defensiv și autor al golului care adus victoria
echipei Palermo”.

Goian a mai fost notat cu 7,5 de calciofanpage.it și cu 7 de
canalemilan.it.

Gazzetta dello Sport a scris că prin golul marcat Dorin Goian a
relansat campionatul, AC Milan riscând să fie ajunsă în fruntea
clasamentului de Napoli și Inter Milano.

Fundașul Dorin Goian a marcat unicul gol în meciul câștigat de
formația sa Palermo, scor 1-0, pe teren propriu, cu liderul AC
Milan, în etapa a 30-a a campionatului Italiei. Goian, care a fost
integralist, a marcat în minutul 10.

Sursa: Mediafax

Sursa foto: Corriere dello Sport

Publicat: 20 03. 2011, 11:32
Actualizat: 20 03. 2011, 12:34