Goian poate evolua iar în Ligă!** Ar fi al doilea român la echipa unde niciun „tricolor” nu a jucat încă
Pus pe lista de transferuri de Palermo și totuși suficient de
pretențios încât să refuze ofertele de la Bologna și Siena, Dorin
Goian nu duce lipsă de oferte. Ultima dintre aceste vine din
Scoția, de la Glasgow Rangers, informație publicată de STV.
Sursa citată scrie că gruparea scoțiană le-ar fi oferit italienilor
500.000 de euro pentru internaționalul român și că acum se așteaptă
doar un răspuns pentru startul negocierilor în privința salariului
lui Goian.
În cazul in care va accepta oferta campioanei Scoției, Dorin Goian
(30 de ani) va avea din nou ocazia de a juca în Champions League,
competiție în care a mai evoluat în tricoul Stelei.
Daniel Prodan este singurul român care a trecut pe la Rangers,
între 1998 și 2001, fără să joace vreun meci!