Radu a jucat 119 meciuri în șase sezoane la Lazio până la golul cu Pescara
Românul vrea să reușească tripla „campionat – Cupă – Europa League” cu echipa romană
A avut nevoie de aproape șase sezoane și 119 meciuri pentru a marca primul gol în Serie A, însă așteptarea a meritat! Luni seară, Ștefan Radu a înscris unul dintre cele mai frumoase goluri din acest sezon în prima ligă italiană, în victoria lui Lazio cu Pescara (2-0). Fundașul stânga de 26 de ani a urmărit o minge lăsată inteligent în spate de Lulic și l-a surprins pe portarul Pelizzoli cu o „bombă” din colțul careului mare. Imediat, jucătorul lui Lazio a „arestat” balonul cu care a înscris, pe care l-a vârât sub tricou. „Am dedicat golul soției mele, care este însărcinată, apoi mamei și tatălui”, a explicat Radu. Însă în ciuda eurogolului reușit, Radu a rămas modest: „Ar trebui să îmi fie rușine că am așteptat atât de mult să marchez prima oară în Serie A. A trecut foarte mult timp până la primul gol”.
Sezonul vieții pentru Radu
Nu la fel de modestă a fost însă și presa italiană. Site-ul tuttomercatoweb.com a apreciat evoluția lui Radu, pe care l-a notat cu nota 7, cea mai mare acordată vreunui jucător în meciul de luni seară, lăudând prestația românului: „Ștefan Radu a deschis scorul pentru Lazio cu un adevărat eurogol de la marginea careului. Românul a dat semnalul pentru trupa biancocelestă, care până în acel moment nu reușise să pună în pericol buturile adverse”.
Revenit după o accidentare la genunchi în noiembrie, Radu reușește sezonul vieții! A fost al treilea gol marcat de român pentru Lazio în ultimele trei luni, după cele reușite cu Maribor (în Europa League) și cu Catania (în Cupa Italiei). De fiecare dată, Lazio a câștigat! Însă fundașul nu se gândește decât la trofee: „Este al treilea gol pe care îl marchez în acest sezon. Sper să reușesc tripla, câștigând campionatul, Cupa Italiei și Europa League. Primul obiectiv este dificil de îndeplinit, dar sper ca măcar pe celelalte două să le reușim”.