Formația lui Dan Petrescu, Kuban Krasnodar, a încheiat turul de campionat al ligii secunde din Rusia cu o victorie, scor 6-1, împotriva celor de la Volgar-Gazprom. Printre marcatori s-a regăsit și Gigel Bucur, care a înscris din penalty în minutul 77. Atacantul român a ajus astfel la cota 7 în tricoul lui Kuban.
Kuban Krasnodar se află pe locul 1, cu 37 de puncte după 19 etape (jumătatea campionatului), urmată de concitadina FK Krasnodar, cu 35 de puncte. În prima ligă vor promova primele două clasate. Locul 3 este ocupat de Volga Nizhny Novgorod, cu 32 de puncte. Returul se va relua peste trei săptămâni.
„În afară de goluri, ne-am mai creat și alte ocazii. E prima oară când câștigăm al doilea meci pe teren propriu din cele cinci care le-am jucat până acum (n.r. – În Rusia, sistemul de joc presupune să joci două meciuri consecutive acasă, două în deplasare). Aș fi preferat să dăm 2-3 goluri azi și două trei în alte meciuri, cred că am fi avut mai multe puncte. Este o victorie frumoasă pentru ultimul meci din tur, pentru mine, pentru spectatori. Sper să rămânem concentrați în continuare. Campionatul e foarte greu, se poate întâmpla orice”, a spus Dan Petrescu după meci.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER