Grozav**: „Am avut emoții să joc pentru Standard”
Atacantul Gicu Grozav a debutat la Standard Liege sâmbătă seara.
Acesta a fost titular în prima etapa din play-off-ul pentru titlu
din campionatul Belgiei, în meciul caștigat pe teren propriu cu 2-0
în fața echipei Charleroi.
Jucătorul de 19 ani a evoluat 63 de minute pe postul de mijlocaș
dreapta.
„Sunt fericit că mi s-a dat încredere să intru din primul minut pe
teren și să debutez pentru Standard. Am avut emoții, a fost pentru
prima dată când am evoluat în fața a 20.000 de spectatori. Am
muncit mult la antrenamente în cele două luni de când am ajuns în
Belgia, și îmi doresc mult să mi se dea șansa să joc și în
continuare”, a declarat Grozav, purtătorul tricoului cu
numărul 77.
Gicu Grozav a fost susținut din tribune de către fratele său,
Ionuț.
Atacantul a fost transferat în iarnă la Standard, contra sumei de
300.000 de euro, la insistențele lui Ladislau Boloni, fostul
tehnician al belgienilor.
Foto: www.standard.be