Groznîi, teritoriul interzis

Mă aflam de trei zile la Mineralnye Voda și tentația de a vizita Groznîi  nu-mi dădea deloc pace. Așa că mi-am luat inima în dinți și am decis să dau o fugă în orașul despre care auzisem că a fost 14 ani sub bombe. Distanța, mai puțin de 300 de kilometri, părea relativ ușor de parcurs, drept pentru care am început să mă interesez ce variante de transport am. La gară, șefa de la bilete a făcut ochii mari când i-am zis unde vreau să ajung și mi-a zis că trenul face vreo opt ore până acolo. M-a îndrumat spre piața cu taxiuri, spunându-mi că este cea mai rapidă variantă. Ajung aici și, exact ca pe la autogările noastre din provincie, zeci de șoferi, care cu dube, care cu Moskvici-uri sau cu Lada, sar să mă întrebe unde vreau să merg. Primii doi mă abandonează doar când aud numele Groznîi. Nu mai spun că niciunul nu vorbește nicio altă limbă decât rusa, ceea ce face comunicarea aproape imposibilă.

100 de dolari costă excursia la Groznîi

Dezorientat, mă pregăteam să mă dau bătut, dar… surpriză. Se apropie de mine un tânăr cu barbă, ușor trecut de 30 de ani, care mă întreabă, timid, într-o engleză rusească: „Mergi la Groznîi?“. „Da“, zic eu. „Așa, singur?“ „Păi ce are? Nu rămân acolo, stau o oră, două și mă întorc“. „Ok. Te pot duce eu, știu zona perfect. Sunt cecen. Te duc și te aduc, dar te costă 100 de dolari“. Încerc o glumă ca să mă apropii de om. „100? Dar ce ai, vreun taxi Business Class?“. Tipul nu-mi răspunde și-mi arată o Lada 1500, numai bună pentru programul „Rabla“ de la noi. Mă gândesc că nu știu când  mai ajung a doua oară aici și bat palma. „Yakya“, zice el. Casc ochii, neștiind ce e, iar cecenul se simte obligat să adauge: „Ă‚sta e numele meu. Am învățat engleză la Universitate, la Moscova“.  După cum se exprimă, n-a prea învățat, dar asta e, important e că ne înțelegem cât să nu ne doară mâinile.

În galeria lui Terek sunt, probabil, mulți oameni de-ai președintelui cecen

Multe clădiri din oraș sunt părăsite