Guido Carboni, noul antrenor al lui Paraschiv la Rimini
Tehnicianul Guido Carboni este, de luni, noul antrenor al echipei Rimini, din Serie B, la care evoluează și românul Sorin Paraschiv, informează cotidianul Gazzetta dello Sport.
Carboni este, la Rimini, succesorul lui Elvio Selighini, demis, tot luni, la două zile după înfrângerea suferită de echipa italiană, scor 2-3, pe teren propriu, cu Avellino.
Gruparea Rimini se află, după 37 de etape din acest sezon al ligii secunde din Italia, doar pe poziția a 16-a, cu 43 de puncte, la doar trei puncte de ultimul loc retrogradabil.
Fostul jucător al Stelei, Sorin Paraschiv, este legitimat la Rimini din luna iunie 2007. Mijlocașul român în vârstă de 27 de ani se află, în prezent, în perioada de recuperare după o leziune suferită, săptămâna trecută, la meciul Rimini – Salernitana, din runda a XXXVI-a din Serie B, revenirea sa pe teren fiind așteptată peste aproximativ două săptămâni.