Galatasaray va juca azi, începând cu ora 20:00, manșa întâi a sferturilor Cupei Turciei, împotriva lui Gaziantep, în direct pe Sport.ro. Bogdan Stancu este anunțat titular.
Cupa Turciei este ultima șansă pentru Galatasaray de a salva un sezon compromis în campionat, iar pentru Hagi e o oportunitate de a arăta că merită încrederea bașkanilor. În direct la Sport.ro, „CimBom” o întâlnește azi în deplasare pe Gaziantep, iar „Regele” e forțat de presa turcă să înceapă meciul cu Stancu titular.
Tehnicianul român a fost criticat după meciul de la Bursa, pierdut cu 0-2, pentru faptul că l-a ținut pe fostul stelist pe bancă în prima repriză, iar azi „Motanul” va face pereche în atac cu Kurtuluș. Și portarul Zapata are șanse mari să-și facă debutul la Galata, având în vedere că Ufuk Ceylan a greșit grav în ultima partidă de campionat. Manșa secundă va avea loc pe 2 martie, la Istanbul.
Deși trece printr-o perioadă proastă, Galatasaray e favorită la casele de pariuri. Victoria echipei lui Hagi e cotată cu 2,45 la Stanleybet, în timp ce succesul gazdelor are cota 2,55
Articol scris de Mircea Dominte
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER