Hagi, în continuare la Galatasaray!** A condus și antrenamentul de joi
Clubul Galatasaray a anunțat pe site-ul oficial că echipa din
Istanbul s-a antrenat, joi dimineață, sub conducerea tehnicianului
Gheorghe Hagi, despre care presa turcă a scris în ultimele două
zile că este posibil ca gruparea să fi renunțat la serviciile
sale.
Ședința de pregătire a început la ora 10.30 și a durat aproximativ
90 de minute. Galatasaray are programat următorul antrenament,
vineri dimineață, la ora 10.30.
Postul Lig TV, preluat de întreaga mass-media din Turcia, a
susținut, marți seară, că oficialii grupării din Istanbul au decis
să renunțe la colaborarea cu Hagi și că un anunț în acest sens va
fi făcut după o discuție cu tehnicianul. În aceeași zi,
președintele clubului Galatasaray, Adnan Polat, a negat această
informație, spunând că subiectul antrenorului nu a fost discutat în
Consiliul de Conducere.
Miercuri, cotidianul Milliyet a publicat o declarație a
impresarului Victor Becali, conform căruia gruparea Galatasaray a
amânat luarea unei decizii în privința tehnicianului Gheorghe Hagi
pentru după Adunarea Generală de la sfârșitul săptămânii.
Jurnalul Fanatik a scris că Hagi ar urma să se despartă de
Galatasaray fie joi, fie la începutul săptămânii viitoare.
Sursa: Mediafax